Curtea şcolii are nevoie nu numai de o ecologizare ci şi de o înfrumuseţare – asta au decis elevii noștri. Aşa că am găsit o zi frumoasă şi ne-am apucat de treabă  😎 .... Am luat din pepinieră vlăstari de gard viu şi câţiva brăduţi şi i-am plantat în curtea din spatele şcolii.
Copiii s-au simţit foarte bine, au lucrat în echipă, unii au săpat, alţii au plantat, dar în final toată lumea a fost mulţumită de această primă activitate de înfrumuseţare a curţii.
O altă activitate de plantare a avut drept scop cultivarea de plante aromatice cu atât mai mult cu cât în şcoala noastră elevii se specializează în gastronomie (în dotarea şcolii existând şi o cantină unde elevii fac practică). Astfel, elevii au creat o grădină de plante aromatice cu mentă, mărar, cimbru, tarhon, leuştean şi usturoi.
Copiii au fost încântaţi de ideea de a folosi produse proaspete pentru condimentarea mâncării pe care ei o gătesc la cantina şcolară. Unii din ei chiar au propus extinderea grădinii la primăvară prin cultivarea de pătrunjel şi busuioc. Noroc că avem o grădină mare...