Liceul nostru a participat în anul școlar 2015-2016 la Proiectul „Olimpiadele Kaufland” obținând Locul II și un premiu în valoare de 20 000 de euro. Activitățile extracurriculare desfășurate în cadrul acestui proiect național au dat ocazia elevilor și profesorilor de a lucra în echipă, de a fi cetățeni responsabili și buni ecologiști, de a desfășura vizite culturale și informative, de a-și dezvolta creativitatea și perseverența. Vă invităm să descoperiți mai jos dovezi grăitoare ale îndeletnicirilor noastre recente.
În școala noastră este deja tradiție organizarea cursei de cros Bucla Pinguinului deoarece unul dintre profesorii noștri este medaliat la jocurile balcanice la cros. De obicei organizăm această cursă primăvara, dar anul acesta ne-am grăbit puțin pentru a putea participa la maratonul internațional din Cluj.
La activitate au participat 50 de elevi; din cei 36 înscriși inițial la cros, doar 26 au avut curajul să participe la întrecere, restul rămânând să facă galerie 😂. Concursul s-a organizat pe clase, iar la sfârșit câștigătorii de la fiecare nivel au concurat între ei pentru titlul de cel mai bun din școală la cros.
Pe lângă faptul că elevii au realizat importanța sportului, ei au legat noi prietenii și s-au arătat interesați să participe la crosul de la maratonul internațional Cluj din primăvară.

Anul acesta școala noastră a realizat numeroase expoziții interne.
Cu ocazia zilei naționale  elevii au propus următoarea activitate: să fotografieze evenimente de ziua națională sau simboluri naționale și să le prezinte colegilor împreună cu impresiile lor privind această importantă zi a unității naționale.
Elevii au participat la evenimentele organizate de autoritățile locale, au descoperit monumente și eroi locali, au fost creativi transmițând mai departe mesajul lor de dragoste de țară.
O altă expoziție a fost organizată cu ocazia Zilei Recunoștinței. Copiii s-au arătat interesați de povestea care stă la baza sărbătorii și s-au distrat punând o notă personală desenelor de Ziua Recunoștinței.

Activitatea s-a desfășurat la clasa a IX-a C și a IX-a A sub îndrumarea doamnelor profesoare Medan Sidonia, Gigan Tenzica și Lucia Luca.
Elevii au prezentat două proiecte Power Point referitoare la rolul etichetării, la elementele unei etichete, la normele care reglementează etichetarea, și inclusiv la modificările cheie aduse de Uniunea Europeană.
Elevii au urmărit proiectele și au identificat pe fișe de lucru elementele specificate pe diferite etichete ale unor produse. Au prezentat apoi elementele găsite pe etichetele primite. S-au analizat ingredientele, compoziția chimică, valoarea energetică, data expirării și denumirea producătorului. S-au comparat diferitele etichete și s-a observat ceea ce este specific fiecărui produs.
Elevii au fost încântați să afle date despre produsele consumate în pauze și nu numai.
Elevii au analizat etichetele alimentelor și s-au obișnuit să urmărească aceste elemente la produsele pe care le vor cumpăra.
Activitatea și-a propus să urmărescă analizarea etichetelor și din punct de vedere nutrițional, iar elevii să fie mai atenți la produsele achiziționate.

Sub îndrumarea profesoarei de religie Tămaș Ionela elevii au pictat frumoase icoane pe sticlă. Fiecare din elevi a avut șansa să își șabloneze icoana pe care a preferat-o. Cu bucurie în suflet au ascultat colinde și au pictat chipul sfântului al cărui nume îl poartă sau evenimentul din istoria biblică care i-a impresionat la ora de religie.
Copiii au fost plini de curiozitate pentru că mulți dintre ei au realizat prima lor pictură pe sticlă. S-au bucurat să picteze pas cu pas, culoare lângă culoare, fiecare centimetru de sticlă care apoi s-a transformat într-o minunată icoană, așezate în prezent la expoziție în sala profesorală.
Elevii au învățat să se ajute și să se sprijine reciproc la combinarea culorilor, la alegerea șabloanelor, la curățarea pensulelor și au mai învățat să aprecieze frumosul, arta și lucrul bine făcut.

Anul acesta, elevii noștri au organizat numeroase carnavaluri de design vestimentar.
Tema unuia din aceste proiecte a fost VECHI și NOU. Scopul urmărit și atins a fost reciclarea hainelor vechi pentru crearea de haine noi și accesorii. Elevii au folosit : blugi vechi, tricouri, maieuri, pătură, fuste, bluze, baticuri, eșarfe, fire textile de tricotat, realizând vestimentația din pozele prezentate.
Copiii au fost încântați dar și emoționați, simțindu-se ca niște mici fotomodele.
Fiecare piesă prezentată a fost descrisă de către creator. Copiii și-au exersat imaginația, creativitatea, originalitatea; și-au descoperit aptitudinile practice; au simțit satisfacția muncii personale și nu în ultimul rând au atins și latura ecologică prin reciclare de deșeuri textile.
Alte activități organizate au vizat crearea de accesorii din fimo, fetru și hârtie. Utilizând printre altele tehnica „quilling” și multă îndemânare, ei au reușit să realizeze broșe, coliere și inele de care au fost foarte mândri și pe care le-au păstrat la finalul activității.